„Nu vom avea o ţară curată, dacă nu contribuim cu toţii la acest lucru. De aceea am susţinut iniţiativa
Conform unui comunicat al UDMR, „Let’s Do it, România!” organizează campanii de curăţenie încă din 2009, alăturându-se Zilei Mondiale a Curăţeniei, o iniţiativă civică la nivel global, care a fost introdusă recent şi în calendarul oficial al ONU. În România, la aceste acţiuni au participat până în prezent peste 2 milioane de voluntari şi au fost colectate peste 27 000 de tone de deşeuri.
„Trebuie să se implice şi autorităţile publice, şi trebuie să ne asumăm un rol mai accentuat în conştientizarea şi în educarea cetăţenilor. De aceea, legea prevede că autorităţile şi instituţiile publice pot organiza şi aloca fonduri pentru activităţi prin care să fie promovate bune practici şi importanţa păstrării unui mediu curat. În plus, televiziunile şi posturile de radio publice pot include în programele lor emisiuni de conştientizare”, a adăugat Tánczos Barna.
Camera decizională în cazul acestui proiect de lege este Camera Deputaţilor, iar proiectul va intra în vigoare după promulgarea de către preşedintele ţării.