Prima pagină » Politic » Ciolacu, despre atacul asupra lui Trump: violenţa nu poate fi justificată sau acceptată

Ciolacu, despre atacul asupra lui Trump: violenţa nu poate fi justificată sau acceptată

Ciolacu, despre atacul asupra lui Trump: violenţa nu poate fi justificată sau acceptată
Petru Mazilu
14 iul. 2024, 08:50, Politic

Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X.

„Le doresc recuperare rapidă preşedintelui Trump şi tuturor victimelor acestui atac oribil! Indiferent de diferenţele politice sau ideologice, recurgerea la violenţă nu este niciodată justificată sau acceptabilă”, a transmis premierul Marcel Ciolacu.

Mesaje asemănătoare au transmis lideri din întreaga lume. Două persoane au murit în incidentul în care s-au tras focuri de armă spre fostul preşedinte Donald Trump. Una dintre persoane este trăgătorul şi alta este o persoană din public. Trump a fost rănit la ureche, dar americanii anunţă că el a părărit spitalul după ce a primit îngrijiri medicale.

Împuşcăturile de la mitingul lui Trump sunt investigate ca o tentativă de asasinat. ABC News raportează că persoana care a deschis focul asupra lui Donald Trump era pe un acoperiş şi a folosit o puşcă de tip AR.