Prima pagină » Economic » Ministrul Cercetării, despre Strategia AI: Nu va mai fi nevoie de mii de contabili

Ministrul Cercetării, despre Strategia AI: Nu va mai fi nevoie de mii de contabili

Plata salariilor din Educaţie se va putea face automat, fără să mai fie nevoie de mii de contabili în fiecare entitate, dosarele pe finanţări interne sau externe vor fi procesate automat, spune ministrul Cercetării Bogdan Ivan, după adoptarea Strategiei Naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale
Ministrul Cercetării, despre Strategia AI: Nu va mai fi nevoie de mii de contabili
Laura Buciu
17 iul. 2024, 12:01, Economic

Întrebat cum va fi schimbată viaţa angajaţilor de la stat şi a românilor în general, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan a dat exemplul Ministerului Educaţiei, unde tot soft-ul din Educaţie pentru sute de mii de angajaţi din sistem va putea să fie procesat mult mai simplu şi uşor în clipa în care va avea acest sistem automat.

„Nu vor mai avea nevoie de mii de contabili în fiecare entitate, ci vei putea să setezi de la nivel central modul în care se distribuie salariile şi se face pontajul şi corelarea dintre pontaj şi salarizare pentru fiecare angajat”, a spus Ivan.

De asemenea, în privinţa APIA sau la AFIR, se vor putea procesa automat toate dosarele, toate aplicaţiile pentru finanţările europene.

„Nu vei mai avea nevoie ca un funcţionar să stea în spate, să verifice fiecare filă şi să dea ok. Vei seta foarte clar care sunt item-ii pe trebuie să îi îndeplinească o aplicaţie, ei vor fi standardizaţi şi, automat, când vei încărca un proiect de sute de pagini vei avea la final raportul dat de acest sistem automat de procesare a datelor care spune că este ok, confirm, merge mai departe spre evaluare calitativă”, a mai spus Ivan.