Prin coordonarea de la nivelul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, cu sprijinul Ataşatului de Afaceri Interne al Poliţiei Spaniole la Bucureşti, Unitatea specializată în localizarea persoanelor urmărite din cadrul Poliţiei Naţionale Spaniole a reuşit localizarea şi reţinerea, în localitatea Alicante, a doi cetăţeni români, urmăriţi internaţional.
Este vorba despre Gheorghe Alin Urcan, Turda, Cluj, şi de Dan Andrei Mureşan, din Câmpia Turzii, Cluj.
Urcan se sustrage de la executarea pedepsei de 6 ani şi 7 luni de închisoare pentru infracţiuni de constituire de grupo infracţional organizat şi de trafic de droguri de mare risc. Mureşan este sub mandat de arestare preventivă peentru o perioadă de 30 de zile pentru operaţiuni cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive, acesta fiind fiind urmărit internaţional.
Cei doi ar fi liderii unor grupări destructurate prin acţiuni anterioare.
Aceştia urmează a fi aduşi în ţară, conform procedurilor legale.
La datele de 2 aprilie 2024, respectiv 9 mai 2024, au fost efectuate două acţiuni de amploare, desfăşurate de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii DIICOT, prin care au fost destructurate două grupări implicate în trafic de droguri, spălare de bani, operaţiuni cu substanţe dopante de mare risc, operaţiuni ilegale cu precursori de droguri şi grup infracţional organizat, în urma cărora a fost dispusă, de Tribunalul Cluj, măsura arestării preventive, faţă de 18 persoane.
De asemenea, au fost confiscate şi cantităţi importante de substanţe anabolizante, dar şi precursori de droguri şi substanţe cu efect psihoactiv, precum şi peste 1.700.000 de lei, 400.000 de euro şi 7 autoturisme, cu o valoare estimată de peste 600.000 de euro.