Odată cu criza climatică, incendiile de pădure sunt în creştere, în special în Franţa. Conform estimărilor, suprafaţa expusă incendiilor în Europa s-a dublat în ultimii 50 de ani.
În timp ce Google Maps permite deja utilizatorilor să localizeze zonele în care au izbucnit incendii forestiere, gigantul tehnologic lansează acum „Wildfire detection”, dispozitivul său bazat pe inteligenţă artificială pentru a defini mai bine limitele incendiilor, transmite AFP.
Introdus deja în Statele Unite, Canada şi o serie de ţări din America Latină, instrumentul a fost extins acum în Franţa şi în alte 14 ţări europene şi africane, inclusiv Grecia, Portugalia şi Kenya. Această tehnologie permite delimitarea limitelor incendiilor în motorul său de căutare şi în Google Maps.
Utilizatorii aflaţi în apropierea zonelor cu risc ridicat sunt notificaţi direct cu alerte SOS.
În cele din urmă, Google ar dori ca instrumentul său să poată prezice unde ar putea izbucni incendiile de pădure şi cum s-ar putea răspândi, luând în considerare date precum densitatea şi umiditatea vegetaţiei. Dar este încă prea devreme. Pentru moment, multinaţionala spune că lucrează cu autorităţile pentru a se asigura că acest instrument este pus la dispoziţia persoanelor care lucrează pe teren, cum ar fi pompierii.