„În perioada 5 – 11 august 2024, conform Programului Operaţiunilor Europene 2024 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfăşurată acţiunea Speed, destinată verificării respectării regimului legal de viteză şi prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă. Poliţiştii rutieri vor acţiona cu prioritate pentru depistarea celor care depăşesc viteza legală, folosind toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier şi măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea Poliţiei Române”, potrivit unui comunicat de presă.
Poliţiştii amintesc că în primele şapte luni ale anului, la nivel naţional, din cauza vitezei neregulamentare, au avut loc 385 de accidente rutiere grave, în urma cărora 148 de persoane au decedat şi 330 au fost rănite grav. Astfel, 17% din totalul accidentelor grave a avut viteza drept cauză generatoare.
În România, viteza maximă admisă în localităţi este de 50 sau 70 km/h, cu acordul administratorului drumului public, respectiv 90/100 km/h în afara localităţilor, 120 km/h pe drumurile expres şi 130 km/h pe autostrăzi.
„Recomandăm conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză aplicabil pe tronsonul de drum pe care circulă, să adapteze în permanenţă viteza la condiţiile meteo-rutiere, să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri. Pietonilor le recomandăm să respecte regulile de circulaţie aplicabile lor: aceştia trebuie să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor