Agenţia de turism Litoralulromânesc.ro, specializată pe pachetele de vacanţă pe litoralul românesc, estimează că circa 140.000 de turişti vor ajunge pe litoralul românesc în minivacanţa de Sfânta Maria. Estimările se raportează la turiştii care se vor caza în unităţile de cazare clasificate, însă pe litoralul românesc există multe cazări care funcţionează în economia neagră, ceea ce înseamnă cu numărul real de turişti ar putea fi mult mai mare.
Weekendul prelungit de Sfânta Maria se va întinde pe patru zile, astfel că hotelierii se aşteaptă să fie unul dintre cele mai aglomerate weekenduri din acest sezon estival.
„La jumătatea lunii august atingem vârful sezonului estivalului, fiind perioada cea mai aglomerată din an în staţiunile de litoral. Cifrele ne confirmă acest lucru, în condiţiile în care numărul de turişti pe care îl estimăm în weekendul 15-18 august se ridică la peste 140.000 de persoane în unităţile clasificate de la mare, iar gradul de ocupare depăşeşte 90%”, afirmă Ştefan Necula, manager Litoralulromânesc.ro.
Cele mai aglomerate staţiuni vor fi Eforie Nord, Mamaia şi Neptun-Olimp, acestea formând topul trei al celor mai căutate destinaţii de pe litoral în intervalul menţionat. Cei mai mulţi români care se vor afla la mare în această perioadă şi-au rezervat sejururi încă de la lansarea primelor oferte, dat fiind că pe măsură ce se apropie data de 15 august disponibilitatea la cazare scade drastic.
„Turiştii care fac rezervări pe ultima sută de metri se orientează către pachete de trei nopţi de cazare, de joi până duminică, deci exact durata acestei minivacanţe. În schimb, turiştii care şi-au rezervat sejururi din timp au optat pentru vacanţe mai lungi, de până la o săptămână, care să includă şi această perioadă”, mai spune Ştefan Necula.