Prima pagină » Sport » Seară olimpică dedicată gimnastei Ana Maria Bărbosu, în Focşani

Seară olimpică dedicată gimnastei Ana Maria Bărbosu, în Focşani

Primăria Focşani organizează joi o adevăratǎ seară olimpică dedicată gimnastei Ana Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice Paris 2024. Alături de Ana Maria Bărbosu va fi şi Alin Moldoveanu, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012.
Seară olimpică dedicată gimnastei Ana Maria Bărbosu, în Focşani
Laura Buciu
15 aug. 2024, 10:56, Sport

Potrivit Primăriei Focşani, joi, de la ora 19.00, în Piaţa Unirii din Focşani pot veni toţi cei caare vor să o susţină pe Ana Maria Bărbosu. Cei prezenţi îi vor putea interpreta Imnul Naţional campioanei „care ne-a umplut sufletul de bucurie prin rezultatele obţinute şi prestaţia de la Jocurile Olimpice”.

Alături de Ana Maria Bărbosu va fi şi Alin Moldoveanu, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012.

„Medalia de bronz obţinută la Jocurile Olimpice de la Paris de Ana Maria Bărbosu este o performanţă incredibilă pentru gimnastica focşăneană, la 28 de ani diferenţă de la medaliile obţinute de alte focşănence la Jocurile Olimpice de la Atlanta 1996. Este un rezultat care demonstrează talentul copiilor dar şi implicarea antrenorilor de la clubul din Focşani, Daniela Trandafir şi Cezar Stoica. Prin performanţa de la Paris 2024, Ana Maria se alătură gimnastelor Gina Gogean şi Mirela Ţugurlan Danţiş, campioane olimpice, mondiale şi europene. Felicitări, Ana Maria Bărbosu!”, transmite, joi, Primăria Focşani.

Reprezentanţii Primăriei au transmis, totodată, felicitări antrenorilor clubului din Focşani dar şi părinţilor care au avut grijă de „acest copil minunat”, Ana Maria Bărbosu.