Prima pagină » Economic » UEFA a stabilit un plafon la preţurile biletelor pentru meciurile din deplasare în cupele europene

UEFA a stabilit un plafon la preţurile biletelor pentru meciurile din deplasare în cupele europene

Pentru această ediţie, plafoanele vor fi 60 de euro pentru Liga Campionilor, 40 pentru Europa League, 20 pentru Conference, iar în '25-26 vor scădea la 50, 35 şi 20.
UEFA a stabilit un plafon la preţurile biletelor pentru meciurile din deplasare în cupele europene
Daniel Contescu
03 sept. 2024, 06:50, Economic

De la Nyon vin veşti bune pentru fani. UEFA a stabilit o limită maximă a preţurilor biletelor pentru suporterii care îşi urmăresc echipa în deplasare.

Rezoluţia, aprobată de Comisia UEFA pentru Competiţii de Cluburi, vine în întâmpinarea pasiunii fanilor care plătesc sume considerabile pentru a-şi susţine echipa departe de casă.

Începând din acest sezon, preţul maxim al biletului pentru suporterii vizitatori va fi de 60 de euro în Liga Campionilor, 40 în Europa League şi 20 în Liga Conferinţelor. Preţurile vor fi şi mai reduse în sezonul 2025/26 până la maximum 50 de euro în Liga Campionilor, 35 în Europa League, 20 de euro în Liga Conferinţelor.

Decizia a venit după consultări ample cu Asociaţia Cluburilor Europene (ECA) şi Football Supporters Europe (FSE).

„Scăderea preţului maxim al biletului pentru fanii în vizită la noile competiţii UEFA pentru cluburi masculine este un semnal important din partea tuturor cluburilor membre ECA, care doresc să contribuie activ la îmbunătăţirea experienţei generale pentru fani. Colaborarea dintre ECA, UEFA şi reprezentanţii fanilor prin FSE este esenţială pentru a se asigura că suporterii care călătoresc îşi pot urmări echipa cât mai mult posibil în toată Europa”, a spus Nasser Al-Khelaifi, preşedintele ECA.