Pompierii pirotehnicieni au intervenit pentru ridicarea unui element de muniţie neexplodată în localitatea Bujoreni din Vâlcea.
„La locul evenimentului s-au deplasat şi lucrători din cadrul poliţiei, care au asigurat zona până la sosirea pirotehnicienilor. Specialiştii ISU au constatat că obiectul se afla la marginea drumului comunal, unde se efectuau lucrări pentru racordarea cu gaz a localităţii. Bomba de aruncator (de provenienţă românească) de calibru 120 mm, fără focos şi fără stabilizator, dar cu încărcătură de TNT, datând din Primul Război Mondial, a fost ridicat şi va fi transportat în depozitul special destinat, ulterior urmând a fi distrus”, potrivit unui comunicat de presă al ISU Vâlcea.
Porotehniştii continuă cercetările pentru a se stabili dacă mai sunt alte elemente de muniţie în zona respectivă.
Potrivit sursei citate, nu au fost victime sau pagube materiale.