Prima pagină » Social » Talibanii le-au interzis femeilor afgane să vorbească sau să cânte în public

Talibanii le-au interzis femeilor afgane să vorbească sau să cânte în public

Talibanii le-au interzis femeilor afgane să vorbească sau să cânte în public
Iulia Kelt
03 sept. 2024, 13:33, Social

Femeile afgane continuă să fie supuse unor restricţii severe, în ciuda avertismentelor internaţionale.

Pe 21 august 2024, talibanii au promulgat noi legi care le interzic femeilor nu doar să-şi arate feţele în public, ci şi să vorbească, să cânte sau să citească cu voce tare.

Măsurile sunt prezentate de regimul taliban ca fiind necesare pentru „promovarea virtuţii şi prevenirea viciului”, potrivit AFP.

Noua legislaţie a fost criticată dur de organizaţiile internaţionale, inclusiv de ONU şi Uniunea Europeană, care au condamnat înăsprirea măsurilor.

Reacţiile internaţionale au fost variate, dar deocamdată nu s-au materializat în acţiuni concrete care să influenţeze regimul taliban.

În acelaşi timp, talibanii au respins criticile internaţionale, considerându-le a fi o „aroganţă” din partea Occidentului.

În ciuda izolării internaţionale, regimul taliban continuă să promoveze legi care restrâng sever drepturile fundamentale ale femeilor.

Această situaţie a generat mai multe acţiuni de activism în rândul femeilor afgane, care încearcă să îşi facă vocile auzite prin diverse forme de protest online, sub hashtag-ul #LetUsExist.