O anchetă preliminară a autorităţilor irlandeze a descoperit un nivel „cu adevărat şocant” al abuzurilor sexuale în şcolile administrate de Biserica Catolică, pe parcursul aproape unui secol, scrie Reuters.
Potrivit guvernului irlandez, au fost raportate 2.395 de acuzaţii de abuz, iar ancheta a identificat 884 de presupuşi abuzatori în mai mult de 300 de şcoli din întreaga ţară, între 1927 şi 2013.
Cele mai multe cazuri au fost raportate în perioada 1960-1990, a declarat Ministerul Educaţiei din Irlanda, Norma Foley, într-o conferinţă de presă.
Investigaţia preliminară se bazează pe documentele deţinute de instituţiile religioase şi pe mărturiile victimelor.
Aceasta este continuarea unei serii de rapoarte care au examinat abuzurile şi tratamentele abuzive comise de preoţi şi membri ai ordinelor religioase din cadrul Bisericii Catolice, predominant în Irlanda.
Foley a mai spus că nivelul şi numărul abuzatorilor sunt „şocante” şi a anunţat că o comisie de anchetă va urmări inclusiv cazurile ulterioare.
Investigaţia urmează altor demersuri recente, menite să facă lumina în ceea ce priveşte abuzurile din trecut din şcolile religioase irlandeze.