Prima pagină » Politic » Ciolacu, preşedintelui Parlamentului israelian: Siguranţa comunităţii evreieşti, prioritară

Ciolacu, preşedintelui Parlamentului israelian: Siguranţa comunităţii evreieşti, prioritară

Siguranţa comunităţii evreieşti este o prioritate pentru noi, l-a asigurat premierul Marcel Ciolacu pe preşedintele Parlamentului israelian (Knesset), Amir Ohana, în cadrul unei întâlniri avute joi.
Ciolacu, preşedintelui Parlamentului israelian: Siguranţa comunităţii evreieşti, prioritară
Cosmin Pirv
05 sept. 2024, 18:03, Politic

Premierul Marcel Ciolacu susţine că Guvernul României este solidar cu Israelul în faţa provocărilor generate de tendinţa alarmantă de creştere a antisemitismului.

„L-am asigurat pe preşedintele Knessetului Amir Ohana că siguranţa comunităţii evreieşti este o prioritate pentru noi”, a scris Ciolacu pe reţeaua X.

În cadrul vizitei pe care o face joi în Israel, Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu preşedintele Isaac Herzog, iar anterior cu omologul său israelian, Benjamin Netanyahu.

Din delegaţia condusă de prim-ministrul Marcel Ciolacu fac parte ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, şi deputatul Silviu Vexler.