COMENTARIU Lelia Munteanu: Neputinţa lui Dumnezeu

Există o predică a Papei Francisc, rostită pe la începutul pontificatului său, în urmă cu vreo zece ani, în care încearcă să explice, atât cât cuvintele o pot face, o temă subtilă: Dumnezeu, care poate orice, un singur lucru nu Îşi îngăduie – să forţeze iubirea omului pentru El. Această măreaţă neputinţă seamănă cu a celui ce iubeşte simplu şi pur, fără să aştepte nimic în schimb, nici măcar iubire.   

„Dumnezeu nu Se poate despărţi de noi – aceasta este neputinţa Lui. Noi zicem: Dumnezeu este puternic, poate să facă orice! E adevărat, cu o singură excepţie, aceea că nu poate să Se despartă de noi (…). Imaginea lui Isus care plânge asupra Ierusalimului ne face să înţelegem această iubire. <Şi, când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea… – . Isus a plâns. A plâns asupra Ierusalimului, iar acel plâns cuprinde toată neputinţa lui Dumnezeu: incapacitatea lui de a nu ne iubi, de a se despărţi de noi (…) Dumnezeu nu poate să nu ne iubească.  Aceasta este siguranţa noastră. Pot să resping iubirea Lui, pot să refuz cum a refuzat tâlharul cel bun până în ultima clipă a vieţii sale. Însă acolo îl aştepta iubirea aceea. Cel mai mare răufăcător, cel mai îndârjit blasfemiator este iubit de Dumnezeu cu o bunătate de tată (…). Dumnezeu cel puternic, Creatorul, poate să facă totul: Dumnezeu plânge! În acest plâns al lui Isus asupra Ierusalimului, în acele lacrimi, este toată iubirea lui Dumnezeu. Dumnezeu plânge pentru mine, când eu mă îndepărtez. Dumnezeu plânge pentru fiecare dintre noi. Dumnezeu plânge pentru cei răi, care comit atâtea rele şi fac atât rău omenirii. El aşteaptă. Nu condamnă, plânge. De ce? Pentru că iubeşte!”.