Austria l-a nominalizat pe ministrul de Finanţe Magnus Brunner (ÖVP). Acesta va fi comisar pentru afaceri interne şi migraţie, după cum a anunţat Ursula Von der Leyen. Prin urmare, sarcinile sale vor include punerea în aplicare a pactului privind azilul şi migraţia, consolidarea frontierelor externe şi dezvoltarea structurilor de securitate internă.
În contextul în care tot mai multe state membre ale Uniunii Europene discută despre măsuri mai stricte la frontiere şi depre măsuri de combatere a migraţiei ilegale, Brunner va avea unul dintre cele mai dificile şi importante portofolii.
Austria a fost statul care s-a opus ani de zile aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.
În cele din urmă, Viena a acceptat intrarea României şi Bulgariei în Schengen aerian şi maritim, însă se opune în continuare în privinţa aderării depline.
Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a declarat de mai multe ori în acest an că administraţia de la Viena nu va renunţa la vetoul împotriva României privind aderarea la Schengen şi cu graniţele terestre.