Prima pagină » Politic » Rusia a produs cel mai mare conţinut cu ajutorul inteligenţei artificiale pentru a influenţa alegerile prezidenţiale din SUA

Rusia a produs cel mai mare conţinut cu ajutorul inteligenţei artificiale pentru a influenţa alegerile prezidenţiale din SUA

Rusia a generat mai mult conţinut AI pentru a influenţa alegerile prezidenţiale din SUA decât orice altă putere străină, a declarat luni un oficial al serviciilor de informaţii americane.
Rusia a produs cel mai mare conţinut cu ajutorul inteligenţei artificiale pentru a influenţa alegerile prezidenţiale din SUA
Diana Nunuț
24 sept. 2024, 08:26, Politic

Regimul de la Kremlin a generat cea mai mare cantitate de conţinut cu ajutorul inteligenţei artificiale pentru a influenţa alegeriile prezidenţiale din SUA, scrie agenţia Reuters.

Acest lucru vine în contextul efortului mai amplu al Moscovei de a-l sprijini pe republicanul Donald Trump în detrimentul democratei Kamala Harris, potrivit sursei citate.

Oficialul serviciilor de informaţii americane nu a precizat un volum de astfel de conţinut produs de Rusia, însă a subliniat că Rusia este un actor mult mai sofisticat şi că înţelege mai bine cum funcţionează alegerile din SUA şi care sunt ţintele adecvate.

Recent, vicepreşedinta Kamala Harris – actuala candidată din partea democraţilor la alegerile prezidenţiale din SUA – a fost ţinta unei naraţiuni false care a fost pusă la cale de o grupare rusească, se arată într-o cercetare Microsoft. Un videoclip generat cu ajutorul inteligenţei artificiale o are în centru pe Kamala Harris, care fuge de la locul unui presupus accident, în urma căruia o fată de 13 ani ar fi rămas paralizată.