13:27
Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au confirmat eliminarea lui Hassan Khalil Yassin, un membru senior din cadrul aparatului de informaţii al Hezbollah. Potrivit IDF, Yassin a fost ucis într-un atac aerian în zona Dahieh din Beirut, coordonat de Direcţia de Informaţii a armatei israeliene.
Yassin era responsabil cu identificarea ţintelor civile şi militare, atât la graniţa de nord a Israelului, cât şi în interiorul teritoriului israelian.
El a colaborat strâns cu unităţile ofensive ale Hezbollah şi a fost implicat în planificarea atacurilor teroriste împotriva civililor şi soldaţilor israelieni.
Potrivit IDF, acesta pregătea şi alte atacuri ce urmau să fie executate în zilele următoare.