Prima pagină » Economic » Tranzacţie mondială de miliarde de euro pe piaţa jocurilor de noroc. Lovitura dată de francezi

Tranzacţie mondială de miliarde de euro pe piaţa jocurilor de noroc. Lovitura dată de francezi

La Française des Jeux (FDJ) a anunţat că a finalizat cu succes preluarea pachetului majoritar de acţiuni de la Kindred Group plc, unul dintre cele mai importante nume din industria jocurilor de noroc la nivel mondial.
Tranzacţie mondială de miliarde de euro pe piaţa jocurilor de noroc. Lovitura dată de francezi

Gigantul francez de jocuri Française des Jeux (FDJ) a preluat Kindred, scrie site-ul cazino365, care prezintă pe larg culisele afacerii, inclusiv preţul uriaş la care s-a bătut palma.

 Kindred Group este prezent în România cu două branduri, Unibet şi Vlad Cazino.

Noul grup va fi între primii 3 operatori din sectorul jocurilor de noroc din Europa. În acelaşi timp, GDF va fi al treilea cel mai mare operator din Franţa în sectorul pariurilor sportive şi jocurilor de noroc online pe baza veniturilor brute.

În plus, în Franţa, FDJ are drepturi exclusive de a opera loterie offline şi online, dar şi pariuri sportive offline.

În urma preluării Kindred Group, se estimează că prezenţa internaţională a FDJ se va extinde şi va genera aproximativ 26% din veniturile sale, comparativ cu 4% în prezent. 

Se estimează că ponderea online a veniturilor va creşte de la 12% la 34% pentru grupul combinat. De fapt, din acest procent se mai preconizează că pieţele de pariuri şi jocuri online vor aduce 27% din venituri, faţă de 3% înaintea achiziţiei.

În Franţa şi în Irlanda, FDJ are exclusivitate în anumite domenii, cum ar fi loteriile şi pariurile offline, iar veniturile sunt estimate la 69% din totalul grupului.