Ana Bogdan s-a impus într-o manieră categorică, cu scorul de 6-2, 6-2, după doar o oră şi 18 minute de joc.
Rusoaica a rezistat în primul set doar până la 2-2, după care şi-a cedat serviciul de două ori.
Bogdan a deschis setul secund cu alte două break-uri şi a avut 3-0, înainte ca rusoaica să reuşească un rebreak. Insufcient însă, pentru că Bogdan a câştigat apoi, de la 3-2, următoarele trei game-uri, pentru a obţine un loc în turul doi.
Acolo unde o va întâlni pe favorita numărul 4, jucătoarea cehă Marie Bouzkova.
Prezenţa în urul secund al turneului de categorie WTA 250, dotat cu premii în valoare de 267,080 dolari, îi aduce lui Bogdan 30 de puncte WTA şi un premiu de 4.040 dolari.