15:02
Autorităţile germane au arestat un bărbat suspectat de legături cu gruparea extremistă Statul Islamic, care ar fi plănuit un atac asupra ambasadei Israelului din Berlin, potrivit Sky News. Bărbatul a fost prins sâmbătă într-un oraş din apropierea Berlinului.
Un purtător de cuvânt al Ambasadei Israelului la Berlin a confirmat agenţiei de ştiri germane dpa că a existat un plan de atac asupra misiunii diplomatice.
Informaţiile neconfirmate de autorităţi arată că o unitate de poliţie de elită, puternic înarmată, a luat cu asalt apartamentul suspectului din Bernau şi că poliţia a percheziţionat şi un apartament din oraşul Sankt Augustin în legătură cu acest caz.