Vineri, demonstranţii au strigat „Trădătorii” şi au ţinut în mâini fotografii ale jurnaliştilor despre care spun că au fost bătuţi de poliţie în timpul protestelor din noaptea precedentă.
Pentru a doua seară consecutiv, poliţia a folosit gaze lacrimogene şi a făcut uz de tunuri cu apă împotriva demonstranţilor.
Anterior, peste 100 de diplomaţi şi funcţionari publici din Georgia au semnat o scrisoare deschisă în care afirmă că decizia guvernului nu corespunde intereselor strategice ale ţării.
În apărarea deciziei sale, prim-ministrul Irakli Kobakhidze a acuzat UE de „şantaj”, după ce legislatorii UE au cerut repetarea alegerilor parlamentare de luna trecută din Georgia. Aceştia au invocat „nereguli semnificative”.
Joi, Parlamentul European a susţinut o rezoluţie care descrie alegerile drept cea mai recentă etapă în „criza democratică care se agravează” din Georgia şi care afirmă că partidul de guvernământ este „pe deplin responsabil”.
Acesta şi-a exprimat îngrijorarea în special cu privire la rapoartele privind intimidarea alegătorilor, cumpărarea şi manipularea voturilor şi hărţuirea observatorilor.
Parlamentul European a solicitat, de asemenea, sancţiuni împotriva prim-ministrului Georgiei şi a altor oficiali la nivel înalt.
În urma rezoluţiei, prim-ministrul Georgiei a declarat că guvernul său „a decis să nu pună pe ordinea de zi problema aderării la Uniunea Europeană până la sfârşitul anului 2028”.
El a declarat că Georgia va continua să solicite aderarea la UE, dar cu „demnitate” şi în propriile condiţii.