Prima pagină » Editorialiștii » COMENTARIU Lelia Munteanu: Prostia sau ticăloşia?

COMENTARIU Lelia Munteanu: Prostia sau ticăloşia?

Esenţialul nu s-a schimbat. José Ortega y Gasset a scris textul de mai jos în urmă cu un secol.
COMENTARIU Lelia Munteanu: Prostia sau ticăloşia?

„(…) Omului mediocru din zilele noastre, acestui nou Adam nici măcar nu-i dă prin minte să se îndoiască de propria desăvârşire. Încrederea în sine însuşi e, ca la Adam, paradisiacă. Ermetismul înnăscut al sufletului său îi interzice ceea ce ar fi condiţia prealabilă descoperirii insuficienţei sale: compararea cu ceilalţi. Pentru a face această comparaţie, ar trebui să iasă o clipă din sine însuşi şi să pătrundă în aproapele său. Însă sufletul mediocru e incapabil de astfel de transmigrări – sport extrem.

Regăsim, aşadar, aici aceeaşi diferenţă care există dintotdeauna între un om prost şi unul inteligent. Ultimul se surprinde mai tot timpul în vecinătatea prostiei şi face de aceea un efort să se distanţeze de prostia iminentă. Inteligenţa constă chiar în acest efort. În schimb, prostul nici măcar nu-şi bănuieşte prostia: se crede foarte spiritual şi astfel se explică liniştea de invidiat cu care neghiobul se complace, instalându-se în propria neghiobie. Aşa cum nu există modalitatea de a scoate insectele afară din gaura în care vieţuiesc, tot aşa nu-i chip să-l urneşti pe tâmpit din tâmpenia lui, să-l duci o clipă la plimbare dincolo de câmpul lui mărginit şi să-l obligi să-şi compare obişnuita viziune tâmpă cu alte moduri de a vedea, mai subtile. Prostul e prost pe viaţă şi de neclintit; , dacă se poate spune aşa. De aceea Anatole France spunea că un prost e mai funest decât un ticălos. Pentru că, uneori, ticălosul se mai odihneşte, prostul – niciodată”.