În paralel, armata israeliană (IDF) a confirmat că a făcut un raid într-un spital din oraşul Nablus, în Cisiordania, unde l-a arestat pe Ayman Ghanem, un membru Hamas căutat pentru un atac armat comis în august în Valea Iordanului. Ghanem, care fusese rănit anterior de o dronă israeliană, era internat în spital când a fost capturat.
Ministerul palestinian al Sănătăţii a condamnat operaţiunea din spital ca fiind o încălcare a legilor internaţionale care protejează instituţiile medicale. IDF susţine însă că raid-ul a fost „planificat cu atenţie” pentru a evita rănirea pacienţilor şi personalului medical.
În Gaza, noile bombardamente israeliene au lovit zonele Beit Lahiya, Jabalia şi tabăra de refugiaţi Nuseirat.
Un atac grav a avut loc în zona Al-Mawasi, lângă Khan Yunis, unde corturile persoanelor strămutate au fost ţinta bombardamentelor. Potrivit Agenţiei de apărare civilă din Gaza, cel puţin 20 de persoane, inclusiv cinci copii, au fost ucise, iar zeci au fost rănite.
Salvatorii descriu scene de „oroare” la faţa locului, cu victime arse şi corpuri sfâşiate. Incendiile provocate de bombardamente au fost greu de controlat de echipele de intervenţie. Armata israeliană susţine că a vizat „terorişti Hamas de rang înalt” din zonă.