13:53
Deşi Lavrov se află sub sancţiuni europene care includ îngheţarea activelor, guvernul maltez precizează că acestea nu îi interzic dreptul de a călători.
Ţara gazdă justifică invitaţia adresată oficialului rus prin necesitatea de a „menţine unele canale deschise de comunicare”.
La acelaşi summit vor fi prezenţi şi secretarul de stat american Antony Blinken, precum şi reprezentantul Ucrainei, Andrii Sybiga.
Surse oficiale confirmă că Blinken nu intenţionează să se întâlnească cu omologul său rus, transmite La Repubblica.
Ultima vizită a lui Lavrov în Europa a avut loc în decembrie 2021, când a participat tot la o reuniune OSCE, la Stockholm, cu două luni înainte de invazia rusă în Ucraina.