În plus faţă de vânzările de bilete, turneul „Eras” a reprezentat un câştig economic substanţial pentru oraşele care au fost incluse în turneu.
La Toronto, agenţia locală de turism „Destination Toronto” a estimat că prezenţa cântăreţei americane a adus aproximativ 282 de milioane de dolari canadieni în economia oraşului. Anul trecut, înainte ca turneul să fie anunţat oficial, premierul canadian Justin Trudeau, care a asistat cu familia sa la unul dintre concertele din Toronto, i-a cerut public vedetei să treacă prin Canada.
Acest turneu mondial a început în martie 2023, în Arizona, şi a trecut prin aproximativ cincizeci de oraşe din întreaga lume, de la Buenos Aires şi Tokyo, la Paris şi Lyon. Artista a susţinut un total de 149 de concerte.