„Am semnat astăzi contractul pentru finanţarea reabilitării şi modernizării microhidrocentralei de 9,9 MW de la S.E. Turceni, de Societatea Complexul Energetic Oltenia SA. Investiţia, cu o valoare totală de 46,9 milioane lei (aproximativ 9,4 milioane euro), beneficiază de o finanţare de peste 25,4 milioane lei din Fondul pentru Modernizare, echivalentul a 64,47% din costuri, restul fiind asigurat de către beneficiar”, a anunţat Sebastian Burduja.
El susţine că, deşi traversăm o perioadă dificilă, cu multe incertitudini, proiectele de modernizare a sistemului energetic naţional trebuie accelerate.
„În faţa agresiunii cu care România se confruntă, răspundem cu cele mai bune arme: investiţii pentru întărirea siguranţei şi securităţii sistemului energetic. (…) Am văzut în această perioadă tot felul de semnale iresponsabile din partea celor care îşi spun