Primăria Craiova estimează că în acest an circa 1 milion de vizitatori vor ajunge la târgul de Crăciun din Craiova, potrivit informaţiilor transmise de Primăria Craiova la solicitarea ZF. Anul trecut, târgul de Crăciun a avut circa 500.000 de vizitatori.
„Anul trecut, au venit la Târgul de Crăciun Craiova, pe toată perioada de desfăşurare a acestuia, aproximativ 500.000 vizitatori din ţară şi străinătate. Având în vedere că anul acesta avem atracţii noi în cadrul Târgului de Crăciun, precum cea mai înaltă sanie zburătoare din Europa de Est, liftul lui Moş Crăciun, căsuţe inspirate din filmele SF, roll-er-coaster, colaci pe gheaţă, personaje proiectate cu ajutorul lu-minilor şi inteligenţei artificiale, estimăm că numărul vizitatorilor să fie cel puţin dublu faţă de anul trecut“, spun reprezentanţii Primăriei Craiova.
Tot ei susţin că primăria a efectuat cheltuieli minime, cele mai multe fiind realizate cu sprijinul sponsorilor. Astfel, valoarea contractelor de sponsorizare se ridică la 450.000 lei pentru organizarea Târgului de Crăciun.