Prima pagină » Sport » Suedia închide ancheta privind presupusul caz de viol al lui Mbappé

Suedia închide ancheta privind presupusul caz de viol al lui Mbappé

Procuratura din Suedia a declarat joi că procedurile iniţiate pentru acuzaţii de viol la Stockholm împotriva lui Kylian Mbappé au fost abandonate în urma lipsei de dovezi, potrivit AFP.
Suedia închide ancheta privind presupusul caz de viol al lui Mbappé
Iris Dutescu
12 dec. 2024, 10:46, Sport

Ancheta privind presupusul viol comis de Kylian Mbappé în timpul vizitei sale la Stockholm, în octombrie, a fost închisă din cauza lipsei de probe, a anunţat joi parchetul suedez, fără a-l numi pe jucător.

„Consider că dovezile nu sunt suficiente pentru a continua ancheta, care este, prin urmare, închisă”, a declarat procurorul responsabil de caz, Marina Chirakova. „Persoana numită nu a fost suspectată de o infracţiune”, a adăugat procurorul.

Ancheta includea acuzaţii privind un presupus viol şi două cazuri de agresiune sexuală, care ar fi avut loc în centrul Stockholmului, pe data de 10 octombrie, potrivit Reuters.