Prima pagină » Social » Ploaie îngheţată la Cluj: 50 de persoane au ajuns la spital după ce au alunecat pe gheaţă

Ploaie îngheţată la Cluj: 50 de persoane au ajuns la spital după ce au alunecat pe gheaţă

Un fenomen meteorologic rar a transformat străzile din Cluj-Napoca într-un patinoar în aer liber, ducând la accidentarea a aproximativ 50 de persoane.
Ploaie îngheţată la Cluj: 50 de persoane au ajuns la spital după ce au alunecat pe gheaţă
Andreea Tobias
03 ian. 2025, 13:07, Social

Şase dintre acestea au avut nevoie de internare şi intervenţii chirurgicale din cauza căzăturilor pe gheaţă.

Fenomenul de polei, cauzat de inversiunea termică care a provocat şi ceaţa densă din ultimele zile, a afectat mai multe zone din Transilvania.

Pe lângă Cluj, şi judeţele Bistriţa, Braşov şi Covasna au fost lovite de ploaia îngheţată, însă fenomenul s-a manifestat doar pe zone restrânse.

Meteorologii spun că astfel de situaţii periculoase nu se vor mai repeta în următoarele zile.