„Mă bucur că, după 15 ani, avem un nou Cod Silvic – elaborat prin PNRR, de un grup de profesionişti în domeniu, din care au făcut parte cadre universitare de la Universitatea TRANSILVANIA din Brasov, Universitatea <Ştefan cel Mare> din Suceava şi specialişti de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură
Printre noile prevede din noul Cod silvic se numără accesul liber pentru plimbări pe jos sau cu bicicleta în orice pădure din ţară, confiscarea mijlocului de transport pentru cei care transportă 20% sau cel puţin 5 mc de lemn fără acte, interzicerea activităţilor economice în domeniul silvic pentru personalul din autorităţi şi din administraţiile silvice până la rudele de gradul II, interzicerea tăierilor la ras în aproape jumătate din suprafaţa de pădure a ţării, inclusiv în Parcurile Naturale (541.140 ha), dar şi în toate siturile Natura 2000 (5,5 mil ha din care aproape jumatate e pădure) şi împădurirea de către stat a terenurilor care au fost despădurite şi abandonate de proprietar.
De asemenea, este asigurat cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure şi cu autorii din spatele acestora, şi introduce un concept nou – „insulele de îmbătrânire”- care devin mecanismul prin care suprafeţele de pădure de minimum 0,1 ha, cu mare rol în menţinerea biodiversităţii vor fi protejate de tăieri.