Jens Stoltenberg va reveni în politica norvegiană în calitate de ministru al finanţelor, susţin unele surse din Norvegia, potrivit FT. Nominalizarea lui Stoltenberg, care a fost prim-ministru al Norvegiei timp de nouă ani, va fi făcută marţi. Fostul cabinet al Norvegiei s-a prăbuşit din cauza unei dispute privind politicile energetice ale UE.
Jens Stoltenberg a fost şeful NATO timp de un deceniu până anul trecut. El este cooptat în noul guvern norvegian pentru a încerca să ferească Norvegia de efectele unui eventual război comercial între SUA şi UE.
Stoltenberg este cunoscut pentru bunele sale relaţii cu preşedintele american Donald Trump şi pentru faptul că a reuşit să aducă Suedia şi Finlanda în NATO după declanşarea războiului din Ucraina.