Ministra Muncii, Simona Bucura Oprescu, s-a întâlnit, marţi, cu ambasadorul Confederaţiei Elveţiene, E.S. Massimo Baggi, pentru a discuta detalii despre Programul de Incluziune Socială, finanţat prin cea de-a doua Contribuţie elveţiană în România, transmite sursa citată.
Potrivit Ministerului, acest program aduce 17,5 milioane CHF pentru servicii sociale integrate destinate comunităţilor vulnerabile din 7 oraşe şi 2,5 milioane CHF pentru combaterea discriminării şi promovarea tradiţiilor şi culturii etniei rrome.
„Cu fonduri europene înfiinţăm în 2025 servicii sociale integrate în 2000 de comune. Acum, cu sprijin elveţian, facem un pas important şi în mediul urban. Ne dorim ca aceste proiecte pilot să devină exemple de bune practici pentru alte comunităţi din #România”, a declarat Bucura-Oprescu.