Un sondaj dat publicităţii joi arată că germanii se tem de interferenţa străină în alegerile naţionale anticipate din 23 februarie, scrie Reuters.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de peste o mie de alegători şi a arătat că 45% dintre respondenţi cred că Rusia se află în fruntea tentativelor de manipulare, urmată îndeaproape de SUA, cu 42%, şi cu mult înaintea Chinei, cu 26%, şi a Europei de Est, cu 8%.
Acelaşi sondaj arată că internetul reprezintă o sursă de informare pentru aproximativ 69% dintre respondenţi, în timp ce televiziunile rămân principala sursă de informare pentru persoanele cu vârste înaintate.
În aceste condiţii, aproximativ 80% dintre respondenţi au solicitat ca următorul guvern să facă din politica digitală una dintre priorităţile sale, iar 71% s-au declarat în favoarea creării unui minister digital nou şi independent.
Alegerile anticipate în Germania sunt programate în data de 23 februarie, iar sondajele arată că alianţa de centru-dreapta se află pe primul loc, cu 28% din intenţiile de vot, în timp ce partidul de extremă dreapta AfD ocupă a doua poziţie, cu 20%.