Prima pagină » Economic » Blocul Naţional Sindical, protest la Ministerul Economiei. Se cere salvarea Şantierului Naval Mangalia

Blocul Naţional Sindical, protest la Ministerul Economiei. Se cere salvarea Şantierului Naval Mangalia

Blocul Naţional Sindical (BNS), alături de Sindicatul Liber Navalistul, protestează, vineri, în faţa Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului. Scopul manifestaţiei este salvarea Şantierului Naval Mangalia, care este în colaps, spun sindicaliştii.
Blocul Naţional Sindical, protest la Ministerul Economiei. Se cere salvarea Şantierului Naval Mangalia
Iris Dutescu
07 feb. 2025, 12:25, Economic

„Şantierul Naval Mangalia este în colaps! 8 luni de şomaj tehnic! Muncitorii sunt lăsaţi fără soluţii, iar activitatea este paralizată. Societatea este în insolvenţă! Datoriile cresc şi NU sunt contractate noi comenzi. Drepturile salariale sunt în pericol! Fondul de Garantare a Creanţelor Salariale acoperă salariile doar până în februarie”, scriu reprezentanţii BNS, pe Facebook.

Ei mai precizează că managementul defectuos pune în pericol cel mai mare angajator din zonă, afectând economia locală şi naţională.

„Cerem soluţii acum! Guvernul trebuie să intervină pentru reluarea urgentă a activităţii, contracte ferme şi sprijin financiar real! Fără măsuri concrete, falimentul este iminent!”, se mai arată în postare.