Prima pagină » Social » O ţară a rămas fără energie electrică. Un ministru dă vina pe o maimuţă

O ţară a rămas fără energie electrică. Un ministru dă vina pe o maimuţă

O ţară a rămas fără energie electrică. Un ministru dă vina pe o maimuţă
Petru Mazilu
09 feb. 2025, 15:08, Social

Sri Lanka s-a confruntat cu o pană de curent. Ţara cu aproximativ 22 de milioane de locuitori a rămas complet fără energie electrică. Echipele companiei de electricitate intervin pe teren şi încearcă să restabilească treptat alimentarea cu energie electrica a ţării, potrivit BBC. Afectate au fost şi instituţiile, inclusiv serviciile de urgenţă şi spitalele, care au fost nevoite să utilizeze generatoare.

Ministrul Energiei, Kumara Jayakody, a acuzat o maimuţă, spunând că animalul a intrat „în contact cu transformatorul de reţea, provocând un dezechilibru în sistem”, a anunţat AFP.

Totuşi, Ceylon Electricity Board (CEB) a declarat că întreruperea curentului a fost cauzată de o problemă tehnică la o staţie aflată la sud de Colombo. CEB nu a oferit alte detalii.

Sri Lanka s-a mai confruntat cu pene de curent la nivel naţional în timpul crizei economice din 2022.