„Decizia preşedintelui Iohannis este decizia unui om pe care îl respect pentru tot ceea ce a făcut bine pentru ţara noastră. Este un preşedinte în faţa căruia am depus de trei ori jurământul ca ministru şi care a menţinut România pe calea corectă: pro-dezvoltare şi pro-occidentală. Nu este momentul şi nici timpul să vorbim acum despre moşteniri, cu bune şi cu rele. Singura
În opinia sa, „problema ultimelor luni nu s-a numit şi nu se numeşte Klaus Iohannis”.
„Adevărata ameninţare pentru România poartă un alt nume: Călin Georgescu. Un pretins lider care adună în discursul său tot ce este mai periculos pentru viitorul acestei ţări şi le prezintă drept soluţii miraculoase. Să nu ne facem iluzii. Maşinăria de propagandă şi de bani (de unde vin aceşti bani şi ai cui sunt, nu este sarcina mea să spun) care a construit această figură funcţionează şi astăzi la turaţie maximă. Ce era valabil pe 8 decembrie rămâne valabil şi pe 3 mai: câştigurile ultimilor zeci de ani, atâtea câte sunt ele, trebuie apărate. Ameninţarea existenţială pe care o reprezintă extremismul, misticismul şi minciuna pură trebuie demascată şi sancţionată fără rezerve. Toţi cei care împărtăşesc în mod real valorile democratice, care cred că şansa de dezvoltare a României este apartenenţa la Uniunea Europeană, că NATO reprezintă o umbrelă de securitate şi că dezvoltarea poate veni doar în parteneriat cu Vestul, nu cu Estul, au obligaţia de a vorbi răspicat şi de a face mai mult. De ceea ce facem acum depinde judecata viitoarelor generaţii. Nu este vorba despre ce se întâmplă cu politicienii, oricare ar fi ei, ci despre viitorul tuturor românilor. Este timpul oamenilor de stat. Şi nu trebuie să fie nicio clipă începutul sfârşitului pentru o Românie aşa cum şi-o doresc românii: demnă, dezvoltată şi democratică”, încheie Burduja.