„Urmează o săptămână foarte rece, cu nopţi şi dimineţi geroase, ceea ce va face să fie cea mai friguroasă săptămână din această iarnă. Temperaturile vor coborî până la minus 16 – minus 10 grade Celsius, valabile şi pentru partea de sud şi sud-est a ţării, unde se vor înregistra valori sub minus 10 grade”, a declarat Elena Mateescu directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie., într-o intervenţie la Digi 24.
„Februarie va fi una din cele mai reci luni februarie din istorie, aşa cum ianuarie va fi una din cele mai calde luni ianurie din istorie”, a precizat Elena Mateescu.
ANM a emis mai multe avertizări: ninsori şi ger
Vremea va fi rece în toate regiunile până lafinalul săptămânii. Până miercuri vor fi nopţi şi dimineţi geroase în nordul teritoriului şi în depresiuni, apoi îndeosebi în sudul şi centrul ţării.
Conform primei avertizări cod galben, valabilă de luni, ora 10, până miercuri, ora 10, în judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Ilfov şi în municipiul Bucureşti va ninge moderat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, cu grosimi în general de 15…25 cm.
În estul judeţului Olt, jumătatea sudică a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova şi în vestul judeţului Constanţa va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, cu grosimi în general de 10…15 cm. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de până la 45 km/h, viscolind ninsoarea
În paralel, al doilea cod galben, valabil de luni până miercuri, anunţă ger. Pe parcursul nopţilor şi al dimineţilor va fi ger, local în nordul, centrul, nord-estul teritoriului, precum şi în zonele montane, unde temperaturile minime se vor încadra în general între -17 şi -10 grade.