„Fidelitatea faţă de voinţa poporului şi faţă de ţară este sacră. Cu toţii respectăm acest principiu al legitimităţii reprezentării poporului în Parlament. Mandatul reprezentativ al celor aleşi trebuie exercitat, însă, cu bună-credinţă, în scopul realizării intereselor fundamentale ale întregii comunităţii de cetăţeni, nu numai ale acelei părţi care i-au votat sau a partidelor politice pe care îl reprezintă, cu ignorarea interesului naţional. Aceasta este rigoarea şi spiritul Constituţiei şi a statului de drept, pe care nu le putem negocia sau tranzacţiona după variaţiile scopurilor de partid. Potrivit unui fruntaş al PNŢCD, Corneliu Coposu, principiile şi valorile statului de drept nu pot fi negociate, ele trebuie aplicate”, spune, într-un interviu acordat www.juridice.ro, Marian Enache.
Preşedintele CCR afirmă că, în accepţiunea constituţională, „nici grupurile politice, nici alte grupuri care promovează diverse interese în societate nu se pot identifica în integralitate cu voinţa generală şi cu etosul unui popor, dar nici cu identitatea naţională, cu specificul naţional, cu fiinţa organică a unui popor”.
„Aceasta deoarece un popor reprezintă componenta vie a unei naţiuni care, pe de o parte, s-a format în istorie şi cuprinde atât generaţiile trecute, cât şi generaţiile viitoare, iar, pe de altă parte, exprimă o comunitate culturală, etnică, istorică şi politică ce nu poate fi