Prima pagină » Politic » PNL: AUR, SOS şi POT ţin cu ruşii. S-au opus doborârii dronelor

PNL: AUR, SOS şi POT ţin cu ruşii. S-au opus doborârii dronelor

AUR, SOS şi POT ţin cu ruşii, acuză PNL, după ce reprezentanţii acestor formaţiuni s-ar fi opus doborârii dronelor care violează spaţiul aerian românesc.
PNL: AUR, SOS şi POT ţin cu ruşii. S-au opus doborârii dronelor
Cosmin Pirv
19 feb. 2025, 15:07, Politic

„AUR, SOS şi POT ţin cu ruşii. Aceştia s-au opus doborârii dronelor care violează spaţiul aerian românesc, dar şi cooperării ţării noastre cu alte state pentru apărarea graniţelor şi suveranităţii României”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a PNL.

„Azi în Camera Deputaţilor s-au separat apele: cu NATO, cu Europa, cu americanii – PNL, PSD, USR, UDMR, Minorităţi; cu ruşii, cu criminalii care au invadat un stat vecin suveran – AUR, SOS, POT”, a spus Gabriel Andronache, liderul Grupului parlamentar al deputaţilor PNL.

„Aceasta este realitatea. Voturile au fost pentru: un vot a fost pe legile care apără România – unul care permite Armatei Române să doboare dronele care violează spaţiul aerian românesc şi altul a fost votul pe legea care permite cooperarea armatei române in cadrul structurilor armate aliate aflate pe teritoriul naţional”, adaugă deputatul.