Prima pagină » Știri externe » Discuţie tensionată în Biroul Oval între Zelenski şi Trump. Liderul de la Kiev pleacă din SUA fără a mai semna acordul privind mineralele / CNN: Trump a fost cel care a încheiat discuţia cu Zelenski

Discuţie tensionată în Biroul Oval între Zelenski şi Trump. Liderul de la Kiev pleacă din SUA fără a mai semna acordul privind mineralele / CNN: Trump a fost cel care a încheiat discuţia cu Zelenski

Discuţie tensionată în Biroul Oval între Zelenski şi Trump. Liderul de la Kiev pleacă din SUA fără a mai semna acordul privind mineralele / CNN: Trump a fost cel care a încheiat discuţia cu Zelenski

UPDATE CNN: Trump a fost cel care a decis încheierea discuţiilor cu Zelenski

După ce preşedintele Trump şi preşedintele ucrainean Zelenski au intrat într-o discuţie aprinsă, Trump s-a adunat cu principalii săi consilieri în interiorul Biroului Oval.

Trump s-a consultat cu vicepreşedintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio Rubio, secretarul Trezoreriei Scott Bessent şi alţi consilieri de top ai săi după confruntarea dramatică în care Trump şi Vance l-au acuzat pe Zelenski pentru faptul că este nerecunoscător pentru ajutorul SUA, potrivit unui oficial al Casei Albe, citat de CNN.

Acesta a fost momentul în care Trump a decis în cele din urmă că Zelenski „nu era în măsură să negocieze”. El i-a însărcinat pe Rubio şi pe consilierul său pentru securitate naţională Mike Waltz să transmită mesajul: era timpul ca Zelenski să plece.

UPDATE Primul mesaj al lui Zelenski, după ce a plecat de la Casa Albă

UPDATE Reacţii ale liderilor europeni după întâlnirea Trump-Zelenski de la Casa Albă

UPDATE Conferinţa de presă dintre Zelenski şi Trump a fost anulată

După discuţiile din Biroul Oval dintre Trump şi Zelenski ar fi urmat să aibă loc o conferinţă de presă. Cu toate acestea, ea a fost anulată, a confirmat un oficial de la Casa Albă pentru CNN.

UPDATE Trump anunţă că Zelenski pleacă de la Casa Albă fără a semna acordul cu SUA privind mineralele

În urma discuţiilor tensionate dintre liderii Donald Trump, JD Vance şi Volodimir Zelenski, cel din urmă a plecat de la Casa Albă. Anunţul a fost făcut de Trump pe reţeaua sa de socializare, Truth Social.

Casa Albă a confirmat că acordul privind mineralele nu a fost semnat, potrivit The Guardian

UPDATE Trump dezvăluie că a avut o nouă convorbire cu Putin: Am vorbit cu Putin acum câteva zile, el vrea să încheie războiul

Donald Trump a declarat vineri că a discutat cu preşedintele rus, Vladimir Putin, şi a adăugat că liderul de la Kremlin este interesat de încheierea conflictului din Ucraina.

Declaraţia vine într-un context în care relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia par să se îmbunătăţească, mai ales după revenirea lui Trump la Casa Albă.

UPDATE Trump îl acuză pe Zelenski că „pariază cu al treilea război mondial” şi ar trebui să fie recunoscător

Donald Trump i-a spus lui Volodimir Zelenski că „pariază cu al treilea război mondial” şi l-a avertizat că „trebuie să fie recunoscător”, adăugând că Ucraina nu poate impune condiţii Statelor Unite, anunţă Sky News.

UPDATE Zelenski îi spune lui Trump că nu trebuie să existe „niciun compromis” cu Putin

Discuţiile dintre Trump şi Zelenski au loc în Biroul Oval, unde preşedintele american spune că ar fi minunat dacă el şi Zelenski ar putea opri războiul dintre Rusia şi Ucraina, relatează BBC.

Zelenski spune apoi că nu ar trebui să existe „niciun compromis” cu preşedintele rus Vladimir Putin în negocierea unui acord de pace.

El îi arată lui Trump imagini cu atrocităţi de război şi adaugă: „Cred că preşedintele Trump este de partea noastră”.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Volodimir Zelenski a ajuns la Casa Albă cu o maşină oficială şi a fost aşteptat de preşedintele american, Donald Trump.

Cei doi lideri și-au strâns mâinile în fața Aripii de Vest și au fost fotografiaţi de jurnalişti.

Trump şi Zelenski vor discuta despre mineralele rare din Ucraina şi despre situaţia războiului cu Rusia.

CITEŞTE ŞI: Kievul şi Washingtonul ajung la un acord privind mineralele din Ucraina. O cerinţă-cheie a Kievului, omisă