Autorităţile britanice au semnat documentele prin care se aproba împrumutul de de 2,6 miliarde de lire sterline pentru sprijinirea Ucrainei, potrivit Sky News.
Aceste fonduri sunt legate de active ruseşti îngheţate, a explicat sursa menţionată. Împrumutul va fi rambursat folosind profiturile extraordinare ale acelor active ruseşti.
Grupul G7 a anunţat anul trecut 50 de miliarde de dolari pentru Ucraina folosind acest tip de împrumut, care urmează să fie plătit până la sfârşitul anului 2027.
Premierul britanic Keir Starmer l-a primit sâmbătă, pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la reşedinţa de pe Downing Street.
Keir Starmer l-a întâmpinat pe Volodimir Zelenski în faţa clădirii. Cei doi lideri s-au îmbrăţişat şi apoi şi-au strâns mâinile pentru fotografia de presă. Prim-ministrul britanic i-a transmis un mesaj preşedintelui ucrainean.
„Aveţi sprijin deplin în Regatul Unit, suntem alături de tine şi de Ucraina până la final”, a spus Keir Starmer potrivit Sky News.
Premierul a adăugat că Regatul Unit are o hotărâre „absolută” şi „neclintită” de a realiza „o pace durabilă pentru Ucraina, bazată pe suveranitate şi securitate”.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a îndemnat Uniunea Europeană să intre în negocieri directe cu Rusia, arătând diviziunile dintre Budapesta şi restul blocului comunitar înainte de summitul de urgenţă privind apărarea.
„Sunt convins că Uniunea Europeană – urmând exemplul Statelor Unite – ar trebui să intre în discuţii directe cu Rusia privind o încetare a focului şi o pace durabilă în Ucraina”, a scris Orban în scrisoare, potrivit Bloomberg.
„Este foarte important pentru noi ca Ucraina să fie auzită şi ca nimeni să nu o uite, nici în timpul războiului, nici după”, a declarat Zelenski într-o postare pe reţelele sociale, alături de imagini de la o întâlnire cu comunitatea ucraineană din Washington.
„Este important ca oamenii din Ucraina să ştie că nu sunt singuri, că interesele lor sunt reprezentate în fiecare ţară, în fiecare colţ al lumii”, a adăugat el.
Mai mulţi politicieni europeni consideraţi pro-ruşi şi-au exprimat susţinerea pentru preşedintele american Donald Trump, după ce acesta a avut un schimb de replici tensionat cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în Biroul Oval, scrie The Kyiv Independent.
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, premierul Georgiei, Irakli Kobakhidze, şi Tino Chrupalla, unul dintre liderii partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), se numără printre politicienii europeni care şi-au exprimat deschis sprijinul pentru Donald Trump.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat că va merge la Londra pentru un summit cu liderii europeni pe 2 martie. Întâlnirea va fi axată pe planurile comune de apărare şi securitate.
„El (Zelenski) a exagerat (…) nu vrem să intrăm într-un război de 10 ani şi să ne jucăm. Noi vrem pace. Trebuie să facă pace. Trebuie să oprească luptele, trebuie să oprească moartea,” a declarat Donald Trump.
Preşedintele american Donald Trump analizează posibilitatea de a opri complet livrările de ajutor militar pentru Ucraina, în urma schimbului tensionat de replici cu preşedintele Volodimir Zelenski la Casa Albă, anunţă The Washington Post, citând un oficial de rang înalt al administraţiei Trump, pe 28 februarie.
Pe 28 februarie, premierul italian Giorgia Meloni a cerut organizarea „imediată” a unui summit între Statele Unite, Uniunea Europeană şi aliaţii occidentali pentru a discuta despre Ucraina, în contextul negocierilor de pace în desfăşurare.
Pe 28 februarie, mai mulţi lideri europeni şi-au reconfirmat angajamentul faţă de Ucraina şi preşedintele Volodimir Zelenski, în urma întâlnirii tensionate a acestuia cu preşedintele american Donald Trump la Casa Albă.
Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) a fost instruită de Departamentul de Stat să întrerupă iniţiativele destinate refacerii reţelei energetice a Ucrainei, a raportat NBC News, citând doi oficiali USAID implicaţi în această decizie.