Prima pagină » Știri externe » Ucraina: Parlamentul respinge numirea Iuliei Timoşenko ca premier

Ucraina: Parlamentul respinge numirea Iuliei Timoşenko ca premier

Parlamentul ucrainean nu a reuşit să ajungă la un acord marţi, în cadrul unui prim vot, privind numirea la conducerea Guvernului a Iuliei Timoşenko, aceasta obţinând cu un singur vot mai puţin decât numărul necesar.
Ucraina: Parlamentul respinge numirea Iuliei Timoşenko ca premier
11 dec. 2007, 14:48, Știri externe

Preşedintele Viktor Iuşcenko a acceptat joi să o propună în funcţia de prim-ministru pe iniţiatoarea "revoluţiei portocalii", Iulia Timoşenko, în pofida relaţiilor, uneori tensionate, din ultimii ani, dintre cei doi politicieni.

Candidatura Iuliei Timoşenko trebuia să primească voturile a cel puţin 226 de deputaţi din 450, pentru a fi validată. Însă a primit doar 225 de voturi, deşi coaliţia prooccidentală are 227 de membri.

Preşedintele Parlamentului, Arseni Iaţeniuk, a ordonat o pauză de o jumătate de oră pentru a decide dacă va avea loc un nou vot în cursul serii.