Surse medicale au declarat că, duminică, la ora 14:39, o persoană a transmis un apel prin serviciul unic 112, că în zona Cotroceni, lângă Grădina Botanică, a avut loc un accident soldat cu o victimă.
Serviciul de Ambulanţă al Municipului Bucureşti a trimis o autospecială la locul respectiv, maşina ajungând în zece minute, au precizat sursele citate. Echipajul a constatat că existau două maşini lovite, însă lângă ele nu era nimeni, motiv pentru care a apreciat că este vorba despre un eveniment rutier petrecut cu mai mult timp în urmă.
Ulterior, a fost apelat numărul de mobil de pe care a fost anunţat accidentul, dar nu a răspuns nimeni.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declarat, pentru MEDIAFAX, că ministrul Ludovic Orban a rămas fără permis, pentru 30 de zile şi a fost sancţionat cu cinci puncte amendă după ce a declarat cu cinci ore întârziere faţă de limita legală de 24 de ore, un accident rutier în care a fost implicat.
Orban a adăugat că a anunţat cu întârziere accidentul auto în care a fost implicat, din cauza unei probleme familiale, a faptului că a fost implicat în coordonarea acţiunilor de deszăpezire şi a unor analize medicale pe care le programase pentru luni.
Ministrul de Interne, Cristian David, a declarat, marţi, că, din informaţiile pe care le are, „accidentul în care a fost implicat Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, este o tamponare uşoară, care nu comporta prezenţa Poliţiei la faţa locului”.