În timpul unuia dintre cele mai virulente discursuri rostite pe tema securităţii naţionale, fosta primă doamnă a reamintit că, la scurt timp după preluarea funcţiei de premier britanic de către Gordon Brown, autorităţile britanice au dejucat două atentate cu bombă, în iunie.
"Eu nu cred că al-Qaida a vrut din întâmplare să îl testeze pe noul premier", a subliniat candidatul democrat cu o zi înainte de alegerile primare din statul New Hampshire. Al-Qaida "priveşte alegerile noastre la fel de atent precum noi (…)", a adăugat ea.
"Sper că nu mă voi confrunta cu astfel de evenimente în primele 100 de zile, dar, dacă se va întâmpla, cred că voi fi pregătită", a subliniat ea.
Hillary Clinton a lansat din nou un atac la adresa lipsei de experienţă a rivalului său democrat, tânărul senator Barack Obama, mai ales în ceea ce priveşte perspectiva preluării comenzii forţelor armate, subliniind experienţa de care dispune în viaţa publică americană.
Obama, în vârstă de 46 de ani, învingător în alegerile primare din statul Iowa de săptămâna trecută, este creditat cu un avans de zece procente în faţa lui Hillary Clinton (39 la sută faţă de 29 de procente din intenţiile de vot), potrivit unui sondaj comandat de CNN, pentru alegerile primare din statul New Hamsphire, şi cu unul de 13 procente (41 la sută faţă de 28 de procente), conform unei anchete efectuate de publicaţia USA Today.