Investigaţia CE a fost declanşată în urma unei reclamaţii depusă în 2004 de o organizaţie de protecţie a consumatorilor din Marea Britanie, care critica faptul că serviciile oferite prin iTune sunt mai scumpe pe piaţa britanică faţă de alte state europene.
Setările iTune nu permit utilizatorilor dintr-un stat european să descarce muzică de pe un site construit pentru servicii în alt stat, Comisia considerând că aceasta este o practică de afaceri restrictivă.
În prezent, descărcarea de muzică de pe iTune costă în Marea Britanie cu 10% mai mult decât în zona euro, potrivit CE.
Instituţia europeană a anunţat, miercuri, că va renunţa la investigaţie, după ce Apple a decis să aducă preţurile din Marea Britanie la nivelul celor din restul Europei, în decurs de şase luni.