"Începând de la 1 iulie el va fi un jucător liber şi regulamentul ne permite să-l facem să semneze un precontract cu şase luni înainte de finalul înţelegerii sale", a declarat oficialul pentru postul Radio Brasil.
Ronaldo a semnat un contract pentru un an şi jumătate cu AC Milan la 30 ianuarie 2007.
"Proiectul nostru de a-l aduce pe Ronaldo este amânat pentru luna iulie. El este mai aproape de Flamengo decât a fost vreodată, dar nu putem să-l aducem acum deoarece contractul său cu AC Milan se încheie în iulie", a declarat Ricardo Hinrichsen, care a menţionat că s-a întâlnit cu agentul lui Ronaldo, Fabiano Farah.
"Nu am discutat de bani, ci doar de proiect", a declarat oficialul de la Flamengo.
Ronaldo, care nu a evoluat decât într-un singur meci oficial în acest sezon din cauza accidentărilor, a rejucat, marţi, la Dubai, într-o partidă amicală contra unei selecţionate a Emiratelor Arabe Unite. "Îmi doresc să merit un loc la Milan deoarece este echipa la care vreau să joc, echipa care mi-a dat mereu încredere", a declarat Ronaldo, recunoscând că Flamengo s-a interesat de el.