"Elementele împotriva clientului meu continuă să indice presupusa vinovăţie, dar există şi dubii puternice; din această cauză, cercetările vor continua în România", a declarat Piero Piccinini, avocatul lui Nicolae Romulus Mailat, românul acuzat că a agresat-o şi ucis-o pe Giovanna Reggiani, informează agenţia ASG Media.
Piccinini intenţionează să vină în România pentru a audia persoane care au locuit cu Romulus Mailat în tabăra de romi din cartierul Tor di Quinto (Roma).
"Poate că era bine să existe mai multă prudenţă în legătură cu expulzările, pentru că regăsirea persoanelor din fosta tabără de nomazi nu va fi uşoară", afirmă avocatul lui Mailat.
Potrivit avocatului, românul continuă să îşi susţină nevinovăţia. La jumătatea lunii februarie sunt aşteptate rezultatele analizelor care vor stabili dacă Giovanna Reggiani a fost sau nu victima unei agresiuni sexuale.
"Rezultatul analizelor este esenţial pentru că, în opinia mea, ploaia puternică din acea noapte ar putea să fi şters probe importante pentru stabilirea adevărului", explică avocatul.
Ancheta avocatului apărării are ca obiectiv aflarea comportamentului lui Mailat imediat după agresiune. În plus, Piccinini încearcă să stabilească şi care a fost mobilul infracţiunii.
Presa italiană a relatat joi că autorităţile îl cercetează pe presupusul complice al lui Romulus Mailat.