Prima pagină » Social » Zeci de zone de plajă, scoase la licitație pentru următorii zece ani

Zeci de zone de plajă, scoase la licitație pentru următorii zece ani

Apele Române anunță că scoate la licitație 83 de subsectoare de plajă pentru o perioadă de 10 ani.
Zeci de zone de plajă, scoase la licitație pentru următorii zece ani
Cosmin Pirv
04 mart. 2025, 12:10, Social

Zonele scoase la licitație sunt în stațiunile Năvodari, Mamaia, Constanța, Tuzla și Vama Veche.

Cele 83 de subsectoare de plajă au două tipuri de destinații: plajă pentru agrement turistic (recreere) și plajă pentru agrement cu funcție sportivă, respectiv agreement nautic cu/ fără motor.

Suprafața scoasă la închiriere este de 75,71 hectare, respectiv: 36,6637 hectare (plaje scoase la închiriere pentru funcția recreativă) și 39,055 hectare (plaje scoase la închiriere pentru funcția sportivă).

Ofertele se depun în perioada 5 martie- 25 martie, la ora 16.00 la registratura Administrației Naționale Apele Române.

Deschiderea ofertelor va avea loc în perioada 31 martie 2025 – 3 aprilie 2025.

„Astfel, ANAR vine în sprijinul operatorilor economici pentru a permite acestora amenajarea din timp a suprafețelor de plajă”, se arată într-un comunicat al ANAR.