Prima pagină » Cultură-Media » A murit Stanley R. Jaffe, producătorul filmului „Kramer contra Kramer”

A murit Stanley R. Jaffe, producătorul filmului „Kramer contra Kramer”

Stanley R. Jaffe, producător al filmului „Kramer contra Kramer” şi fost director executiv la Paramount, a murit la vârsta de 84 de ani, a anunţat fiica sa.
A murit Stanley R. Jaffe, producătorul filmului „Kramer contra Kramer”
Sursa foto: X
Iulia Kelt
11 mart. 2025, 10:31, Cultură-Media

Jaffe a câştigat Premiul Oscar în 1980 pentru producţia filmului „Kramer contra Kramer” şi a fost nominalizat pentru „Fatal Attraction” (1987), realizat împreună cu Sherry Lansing.

Printre cele mai importante filme ale sale se numără şi „Goodbye, Columbus” şi „The Bad News Bears”, scrie The Hollywood Reporter.

La doar 29 de ani, Jaffe a devenit vicepreşedinte executiv al Paramount Pictures, fiind cel mai tânăr director al unui studio de top din Hollywood. În această funcţie, a aprobat producţia unor filme importante precum „Love Story” (1970) şi „The Godfather” (1972).

Ca producător, Jaffe s-a concentrat pe teme legate de familie şi relaţiile afectate de presiuni externe.