Prima pagină » Știri externe » Magnat ucrainean: Zelenski ar trebui să se retragă pentru a salva țara

Magnat ucrainean: Zelenski ar trebui să se retragă pentru a salva țara

Zelenski ar trebui să se retragă pentru a-și salva țara, spune magnatul ucrainean al energiei.
Magnat ucrainean: Zelenski ar trebui să se retragă pentru a salva țara
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski în Biroul Oval. Sursa foto: Hepta/DPA

„Nu este prea târziu pentru Ucraina, dar s-ar putea să fie prea târziu pentru Zelenski”. Aceasta este părerea lui Alexander Temerko, un magnat al energiei de origine ucraineană care a lucrat anterior în Ministerul rus al Apărării.

Temerko, născut în ceea ce era atunci Ucraina sovietică, se prezintă în public ca un antreprenor ce s-a opus ieșirii Marii Britanii din UE și ca un critic al președintelui rus Vladimir Putin.

El spune că președintele ucrainean Vlodomir Zelenski ar trebui să renunțe la funcția de lider pentru a-și salva țara.

„Menținerea sa la putere nu mai servește interesului național, iar atitudinea sa dăunează în mod activ șanselor de pace ale Ucrainei”, a declarat el într-un articol pentru Telegraph.

„Este timpul ca el să accepte să supravegheze alegerile democratice și să facă loc unui guvern de unitate națională”, a adăugat acesta.

Președintele american Donald Trump i-a sugerat, de asemenea, lui Zelenski să organizeze alegeri, numindu-l de două ori „dictator”, în ciuda faptului că legea ucraineană îl împiedică pe lider să organizeze alegeri în timp ce țara este sub legea marțială.

Pentru a ocoli această situație, Temerko sugerează că Zelenski ar trebui să anunțe că vor avea loc alegeri în acest an și să rămână președinte interimar în calitate de șef de stat temporar.

„Dacă se retrage de bunăvoie, are șansa de a-și păstra moștenirea ca erou al Ucrainei – un lider care a răspuns chemării națiunii sale în cel mai întunecat moment al acesteia și apoi a făcut ceea ce trebuia atunci când momentul o cerea. Aceasta este reputația pe care ar trebui să încerce să o păstreze pentru istorie”, a spus Alexander Temerko.